Alerg la Maratonul Internațional București pentru Inima Copiilor

 

Eugeniu Dedov Asociația Inima Copiilor

82% Complete
410 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
4
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Bună, mă numesc Eugeniu Dedov şi vin din Republica Moldova să alerg la Maratonul Internaţional Bucureşti pentru Inima copiilor.

Această cauză îmi e foarte apropiată, fiindcă, pe când avea 7-8 ani, surioara mea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la inimioară, anevrism de la naştere şi încă alte complicaţii. Acum că e deja la liceu, e sănătoasă şi fără de probleme.

E nevoie să susţinem Asociaţia Inima Copiilor şi secţia de cardiochirurgie de la Marie Curie pentru ca să putem beneficia de intervenţii chirurgicale în ţară, să putem diagnostica corect problemele cardiologice la Bucureşti, scutind părinții de cheltuieli mari cu tratamentele în străinătate.

Alerg de puţin timp, dar am găsit în alergare acel refugiu de care aveam nevoie şi posibilitatea de a dedica efortul meu unor cauze. Când alergi, oricât de obosit ai fi sau lipsit de chef, ştii că o faci pentru o cauză şi că sunt oameni care te susţin prin donaţii, prin distribuiri şi pe care nu ai voie să-i dezamăgeşti. Într-un fel suntem obligaţi să ajungem la finish!

Împreună vom reuşi!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Inima Copiilor este o asociatie non-guvernamentala si non-profit. Existam si ajutam copiii bolnavi de inima, dar nu doar pe ei, din 2006. 

Ajutăm medicii să trateze copii cu malformații cardiace și nou-născuți grav bolnavi. Din 2006.

Cât timp în România vor veni pe lume inimi care au nevoie de ajutor, nu ne vom opri. Îți mulțumim pentru sprijin!

 

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Este cel mai mare eveniment de alergare din România, aflat la a 7-a ediție, iar anul acesta va fi pe 4-5 Octombrie, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: - Marato

 

4 Donații

25 Sep 2014
25 Sep 2014
Ma bucur cand vad oameni ca tine!
09 Sep 2014
30 RON
19 Aug 2014
Eugeniu Dedov : Asociația Inima Copiilor
Alerg la Maratonul Internațional București pentru Inima Copiilor