Oana Solomon - Asociația Inima Copiilor

Astăzi e ziua mea/zi frumoasă ca tine/ pentru că vei dona/ pentru cauza dragă mie / 2015

5,515 RON Donatii stranse
100% Complete
2,500 RON Target
44 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

A mai trecut un an, cu noi proiecte, cu gânduri și învățăminte despre ce-a fost și ce va să vină, cu bune și idei de mai bine. Începe un nou an din viața mea și nu-mi doresc nimic pentru mine sau, mai exact, nimic ce aș putea primi în dar.  

Îmi doresc, însă, poate într-un clișeu, ''o țară ca afară'', iar eu cred că implicarea personală și pașii mici pot face lucruri mari.  

În urmă cu cinci ani, am întâlnit un om care și-a dorit, cred eu, același lucru și care luptă în fiecare zi pentru visul lui, Secția de Neonatologie (terapie intensivă nou născuți) de la Spitalul Marie Curie, un vis care, și acum, mă lasă fără cuvinte și îmi produce emoții mari. Cătălin Cîrstoveanu, căci despre el este vorba, a reușit să implementeze un model ''ca afară'', și împreună cu Inima Copiilor, face zilnic minuni.  

Pe ei îi susțin, iar cadoul vostru pentru mine aș vrea să fie, de fapt, un dar pentru ei.   

Mulțumesc pentru cel mai frumos cadou de aniversare!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociația Inima Copiilor

Inima Copiilor este o asociatie non-guvernamentala si non-profit. Existam si ajutam copiii bolnavi de inima, dar nu doar pe ei, din 2006. 

Inima Copiilor e si inima ta

Inima Copiilor exista si ajuta copiii bolnavi de inima (dar nu doar pe ei…) din 2006. 

Refuzand sa vedem in cei mici niste resemnati fara voia lor, facem tot ce putem pentru a le oferi copiilor bolnavi de inima o sansa sa creasca mari si sanatosi.

Dăruiește ziua ta ~ 2015

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți

44 Donatii

LA MULTI ANI, OANA !
10 dec 2016

Anonymous

110 RON
18 mai 2016

Anonymous

150 RON
24 dec 2015
1,000 RON
21 dec 2015
La multi ani si multe fapte bune! :)
18 dec 2015
La multi ani, Oana!
14 dec 2015
La multi ani :)
13 dec 2015
vise implinite
12 dec 2015
La multi ani, Oana!
12 dec 2015
La multi ani, Oana!
12 dec 2015
12 dec 2015
11 dec 2015

Anonymous

50 RON
La multi ani, sefa! :-)
10 dec 2015
Multumim foarte mult
10 dec 2015
Te iubim Oana si la multi ani frumosi si cu multe fapte bune!
10 dec 2015
La multi ani Oana!!! Multe realizari si multe impliniri!!!
09 dec 2015
La multi ani frumosi, Oana!
09 dec 2015
50 RON
La multi ani! Multa sanatate, sa ai parte numai de lucruri frumoase si bucurii!
09 dec 2015
Draga noastra, La multi ani !!!sa fii sanatoasa, fericita si tot ce ti-ai dorit de ziua ta sa se indeplineasca! Felicitari pentru initiativa si multa sanatate micutilor spre care ti-ai indreptat gandul de aniversarea ta!
09 dec 2015
09 dec 2015
La multi ani Oana si felicitari pentru toate lucrurile frumoase pe care le faci!Te pupam cu totii!
09 dec 2015
La multi ani Oana! Sa fi sanatoasa si fericita si la fel de implicata in proiecte frumoase. Cristina, Andrei si Sara :)
09 dec 2015
La multi ani, Oana!
09 dec 2015
09 dec 2015
50 RON
La multi ani
09 dec 2015
Multi ani fericiti!
09 dec 2015
La multi ani !
09 dec 2015
La Multi Ani!
09 dec 2015
La multi ani!
09 dec 2015
La multi ani, Oana! :)
08 dec 2015
La multi ani Oana!
08 dec 2015
40 RON
Sper ca si aceasta suma mica sa ajute si mai sper ca vei avea un an minunat, pe masura cauzelor pe care le sustii. La multi ani!
08 dec 2015
La multi ani Oana!
08 dec 2015

Anonymous

150 RON
08 dec 2015
La multi ani Oana!!!
08 dec 2015
La Multi Ani!
08 dec 2015
08 dec 2015
La multi ani, Oana, la cat mai multe proiecte care sa ne inspire si felicitari pentru implicare!
08 dec 2015
La multi ani! Continua sa fii foarte tare si sa-i inveti si pe altii cum sa fie asa :)
08 dec 2015
La multi ani frumosi precum sufletul tau, draga Oana!
08 dec 2015
La multi ani!
08 dec 2015

Anonymous

150 RON
La multi ani!
08 dec 2015
Sa deschidem urna :)
08 dec 2015